Muzeul "Casa Domneasca" Brebu

 La NE de Câmpina, pe un platou aşezat în stânga râului Doftana, se află comuna Brebu. Complexul arhitectural medieval Brebu compus din zidul de incintă, Turnul Clopotniţă, Biserica şi Casa Domnească, reprezintă unul dintre cele mai importante monumente istorice din secolul XVII-lea din judeţul Prahova.

  Casa Domnească, are plan dreptunghiular şi ziduri groase, spaţiul de locuit format din opt încăperi, terasă prevăzută cu loggie şi foişor. Parterul amplasat deasupra celor doua pivniţe monumentale de la subsolul clădirii, este prevăzut cu stâlpi de susţinere şi arcade.

In secolele XIX si XX, artişti români de prestigiu au poposit în localitatea Brebu, atraşi fiind de pitorescul peisajului şi frumuseţea ctitoriei medievale, printre aceştia numărându-se Ştefan Luchian, Sava Henţia, Nicolae Grigorescu s.a. In încăperile Casei Domneşti, este organizata o interesantă expoziţie de artă şi istorie medievală.

 Se disting tipărituri laice şi ecleziastice reprezentative pentru cultura Ţării Româneşti din secolul al XVII-lea: Pravila de la Govora, 1640 - primul îndreptar de lege adresat mirenilor şi clericilor; Îndreptarea Legii – Târgovişte, 1652; Biblia de la Bucureşti din anul 1688, tipărită de fraţii Radu şi Şerban Greceanu, în timpul domniei lui Şeban Cantacuzino; prima biblie tipărită în limba română cu caractere chirilice; de asemenea tipărituri editate de mitropoliţii Dosoftei şi Antim Ivireanu.

(sursa:http://www.histmuseumph.ro)

Grădina zoologică Târgovişte

Grădina Zoologică Târgovişte se întinde pe o suprafaţă de 4 ha, fiind aşezat  într-un cadru natural deosebit, în care abundă vegetaţia deosebită şi diversificată  iar cei ce vizitează, simt  bucuria unei relaxări depline într-o oază încărcată  de natură şi istorie.

Zoo Târgovişte deţine, în colecţia sa, specii de păsări şi animale, de pe toate continentele: Europa, Asia, Australia, America de Nord, America de Sud, Africa. Unele din aceste specii fiind pe cale de dispariţie, sunt cuprinse în programe speciale de protecţie şi conservare

Grădina Zoologică Târgovişte constituie  împreună cu Parcul Chindia, pe care îl mărgineşte  pe latura de nord-vest, un nucleu cu vechime considerabilă, care a reprezentat, de-a lungul timpului, principala atracţie de petrecere a timpului liber pentru târgovişteni.

 Începuturile se pierd în epoca medievală, când domnitorul Petru Cercel mută, în anul 1583, capitala ţării, de la Bucureşti la Târgovişte, la Curtea Domnească, străjuită Turnul Chindiei.

Petru Cercel  a adus specialişti italieni pentru a crea, în zona din imediata apropiere a Palatului Domnesc (în actualul Parc Chindia), frumoase grădini italiene şi de asemenea "a pus să se facă cuşti nespus de mari şi frumoase, în care să adăpostească sălbăticiuni" (Franco Sivori - Călători străini despre Ţările Române). Se poate spune că la Târgovişte a fost creată prima Grădină Zoologică din România, încă din epoca medievală. Cu timpul această grădină a dispărut.

În  anul 1957 - a fost înfiinţat un colţ zoologic în parcul central al oraşului. Începând din anii 1970-1972 Grădina Zoologică s-a mutat în Parcul Chindia în apropierea Complexului Muzeal Curtea Domnească.

Se întinde pe o suprafaţă de 4 ha şi deţine în jur de 80 de specii de păsări şi animale, dintre care unele unicat în România: hipopotamul pitic, o specie de maimuţe - Mangabi negru cu moţ, vulturul pleşuv.

(www.zootargoviste.ro)

 

 

 

Curtea Domnească Târgovişte

Turnul Chindiei.
Reprezintă emblema de secole a oraşului Târgovişte. Ctitorul turnului de apărare este cel mai probabil Vlad Dracul (1436 – 1448), tatăl lui Vlad Ţepeş, construit în jurul anului 1440. Turnul a constituit un element esenţial al fortăreţei Curţii Domneşti. Funcţiile turnului au evoluat de la aceea de turn clopotniţă în prima jumătate a sec. al XV-lea la cea de turn de strajă, de refugiu şi de apărare în sec. XV – XVI apoi la cea de turn ceasornic în sec. al XVII-lea de unde îşi trage şi numele actual „chindie” însemnând asfinţit, amurg. Turnul Chindiei aşa cum arată astăzi datează de la mijlocul sec. al XIX-lea când la cererea domnitorului Gheorghe Bibescu arhitectul vienez J. Schlatter îl restaurează aducând modificări aspectului originar.
Turnul este o construcţie cilindrică din cărămidă susţinută de un trunchi de piramidă  placat cu piatră fasonată. Prezintă o înălţimea de 27 m cu diametrul ext. de 8,5 m. În interior este împărţit în trei nivele despărţite prin planşee de lemn. Accesul din exterior este practicat printr-o uşă în partea de sud a turnului, interior se urcă pe o scară curbă îngustă până la primul nivel unde se află pornirea scării în spirală ce duce pe terasa turnului. La primul nivel se află o uşă descoperită la restaurările din anii 1964 -1965 care reprezenta accesul iniţial în turn din palat printr-un pod de lemn. Etajele II şi III sunt prevăzute cu ferestre, uşi şi balcoane de factură romantică de dimensiuni mari. La partea superioară a turnului acoperirea constă într-o cupolă aplatizată străpunsă în ax de scara care face accesul la terasa mărginită de creneluri.

Biserica Mare Domnească
Ctitorie a domnitorului Petru Cercel (1583 – 1585) a fost zidită în acelaşi timp cu palatul, alături de acesta, spre sud. Lăcaşul poarta hramul Adormirea Maicii Domnului şi a fost realizat după modelul Mitropoliei din Târgovişte, urmând planul cruce greacă înscrisă. Inspirat din arhitectura otomană, Petru Cercel adaugă, deasupra intrării în naos, un balcon (cafas) pentru familia domnească. Prima pictură, de la sfârşitul sec. al XVI-lea, se păstrează parţial în absida diaconiconului şi pe peretele sudic al pronaosului.
Interiorul bisericii a fost zugravit integral, între anii 1696-1698, de pictorul lui Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), Constantinos.  Bogăţia de detalii, marele număr de scene de mici dimensiuni, legate între ele prin cromatică şi proporţii, creează o puternică expresie de unitate, ca mai toate ansamblurile de pictură ale epocii brâncoveneşti. În Biserica Mare Domnească a fost zugravită cea mai amplă galerie a unor portrete de domnitori munteni. Peretele de vest al pronaosului este decorat cu imaginile voievozilor: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu, Petru Cercel (ultimii doi în postura de ctitori), urmaţi, pe partea opusă a intrării de Mihai Viteazul, Radu Şerban, Constantin Şerban, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea. Monumentală este tâmpla, decorată cu motive vegetale şi zoomorfe expresive, aurite, care poartă stema Ţării Româneşti şi anul 1697, când a fost realizată.

Palatul Petru Cercel
În 1585 Jacques Bongars nota: „Petru Vodă a făcut la Târgovişte un palat mic dar frumos şi măreţ”. Clădirea se află plasată între palatul vechi de sec. XV la nord şi Biserica Mare Domnească la sud. De plan dreptunghiular, cu lungime de 32,5 m şi lăţimea de 15,5 m, palatul are o orientare nord-sud era compus din beci, parter şi etaj.
Beciul este amplasat în axul transversal al clădirii, având un plan pătrat şi fiind împarţit în patru compartimente de un stâlp central şi patru stâlpi angajaţi, cu suprafaţa totală de 110 mp şi acoperit de patru bolţi semicilindrice din cărămida. Beciul a avut trei intrări folosite succesiv. A treia intrare care reprezintă accesul actual al beciului a fost deschis în timpul renovării caselor domneşti în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Parterul pe latura de nord este compus din trei încăperi de plan pătrat, iar pe cea opusă din alte două neegale obţinute prin obturarea cu un zid despărţitor a sălii iniţiale. Central se plasează şase încăperi dispuse pe două rânduri. Pe latura de nord prezintă un acces spre palatul vechi. Pe faţada de vest sunt plasate două turnuri adosate faţadei. Pe latura de sud paralel cu Biserica Mare Domnească se găsesc bazele stâlpilor pe care se sprijinea podul ce constituia accesul practicat în peretele de nord al bisericii, către cafas (balcon). În spatele faţadei de est la 2 m de clădire sunt plasate două latrine deservite de o hazna îngropată şi un foişor cu acces din exterior. Etajul, ca plan este aproape identic cu parterul cu deosebirea că încăperea de la sud cuprinde toată lăţimea clădirii. Din faţa etajului pornea galeria pe stâlpi de zid ce ducea la biserică. Etajul tencuit pe interior se păstrează parţial numai pe jumătatea de răsărit a clădirii. Nici pentru parter, nici pentru etaj nu există urmă unui acces cel mai probabil acesta se făcea pe o scară exterioară dispărută fără urmă.

Cetatea Tomis - Constanţa

Iniţial Tomisul trebuie să fi fost un Emporion ionian (factorie comercială ce precede constituirea coloniei propriu-zise). În epoca elenistică (sec. IV-I a.Chr.), cetatea va căpăta atributele unui polis. În acest interval de timp importanţa oraşului creşte, fiind acumulate bogăţii, care permit locuitorilor să ridice edificii publice sau private elegante, din piatră sau marmură, apeducte s.a.

Începând cu sec. I a.Chr. situaţia geopolitică a întregului ţărm vest-pontic suferă transformări, prin apariţia romanilor în anii 72/71 a.Chr., moment în care oraşele trec sub activitate romană, pentru ca în jurul anului 55 a.Chr. să treacă sub activitatea regelui Burebista. Pentru scurtă vreme oraşul Tomis îşi va recăpăta independenţa, în anii 29/28 a.Chr. romanii revenind pe ţărmul vest-pontic.

Încă din primii ani ai prezenţei romane, oraşele greceşti se vor constitui într-o uniune, mai întâi formată din cinci cetăţi – Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) şi Odessos (Varna) – apoi din şase cetăţi – se va adăuga Mesembria (Nesebar), reşedinţa uniunii aflându-se pentru scurtă vreme la Odessos, pentru ca mai apoi să o preia Tomisul. Tot în Tomis îşi avea sediul comandantul militar roman al coastei de vest a Pontului Euxin, mărturie a importanţei oraşului.

Pe plan politico-militar, secolele V-VII au adânci implicaţii în viaţa Tomisului; se derulează acum cavalcada greu de stabilit a popoarelor migratoare: hunii, cutrigurii, slavii, protobulgarii, care vor determina retragerea administraţiei bizantine din provincie pentru o bună perioadă de timp.

Tomisul va fi în această situaţie aproape distrus. Stăpânirea bizantină în Dobrogea se reinstaurează abia în 971 când împaratul Ivan Tzimiskes (969-976) desfiinţează ţaratul bulgar, iar ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră este organizat într-o thema (unitate politico administrativă bizantină) numita Paristrion, cu capitala la Dorostolon (Silistra). În perioada bizantină, în sec. VIII-XII, oraşul va fi cunoscut şi sub numele de CONSTANTIANA sau CONSTANTIA, nume ce este luat, se pare, după denumirea unui cartier al Tomisului, sec.IV p.Chr. Denumirea acestui cartier s-a făcut după numele unor dinastii din familia imperială din sec. al IV-lea a.Chr.

Mânăstirea Snagov

Mănăstirea Snagov este un important monument istoric şi de artă feudală din Ţara Românească, care se găseşte pe pe insula situată în partea nordică a lacului Snagov, din apropierea localităţii Snagov. Mănăstirea este probabil una din ctitoriile lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în 1408.

Mănăstirea a fost în timpul îndelungatei sale istorii un important centru monahic dar şi de cultură, întrucât domnitorul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat aici una din tipografiile sale. Printre alţii, tipografia l-a avut în fruntea sa pe cărturarul Antim Ivireanul, care a tipărit, pentru prima dată cu litere mobile, primele cărţi în limba română cu caractere latine. Printre altele, Mânăstirea Snagov a adăpostit valori materiale şi culturale deosebite, funcţionând simultan şi ca un muzeu şi ca o bancă. Mănăstirea a adăpostit pentru perioade îndelungate de timp unul din centrele de batere al monedei din Valahia, fiind firesc denumită popular şi "bănie".

Datorită poziţie sale strategice remarcabile, fiind construită pe o insulă a unui lac aflat în mijlocul unui codru imens, Codrul Vlăsiei, Mănăstirea Snagov a funcţionat adeseori ca loc de refugiu şi surghiun. Spre exemplu, după înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 din Ţara Românească, capii revoluţiei în frunte cu Nicolae Bălcescu au găsit refugiu la Mănăstirea Snagov.

Se pare că mănăstirea ar fi devenit faimoasă după presupusa înmormântare a lui Vlad Ţepeş în incinta acesteia. Conform legendei, după moartea lui Vlad Ţepeş, survenită în urma bătăliei cu turcii din 1476, care îi susţinuseră pe Dăneşti în obţinerea tronului Valahiei, călugării mânăstirii i-ar fi găsit şi ascuns trupul domnitorului, respectiv l-ar fi înmormântat creştineşte. Înmormântarea s-ar fi petrecut pe ascuns şi fără nici un fast din cauza noului domnitor instalat de turci, care era din familia Dăneştilor.