Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta romani. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2013

Cetatea Tomis - Constanţa


Iniţial Tomisul trebuie să fi fost un Emporion ionian (factorie comercială ce precede constituirea coloniei propriu-zise). În epoca elenistică (sec. IV-I a.Chr.), cetatea va căpăta atributele unui polis. În acest interval de timp importanţa oraşului creşte, fiind acumulate bogăţii, care permit locuitorilor să ridice edificii publice sau private elegante, din piatră sau marmură, apeducte s.a.
Începând cu sec. I a.Chr. situaţia geopolitică a întregului ţărm vest-pontic suferă transformări, prin apariţia romanilor în anii 72/71 a.Chr., moment în care oraşele trec sub activitate romană, pentru ca în jurul anului 55 a.Chr. să treacă sub activitatea regelui Burebista. Pentru scurtă vreme oraşul Tomis îşi va recăpăta independenţa, în anii 29/28 a.Chr. romanii revenind pe ţărmul vest-pontic.
Încă din primii ani ai prezenţei romane, oraşele greceşti se vor constitui într-o uniune, mai întâi formată din cinci cetăţi – Histria, Tomis, Callatis, Dionysopolis (Balcic) şi Odessos (Varna) – apoi din şase cetăţi – se va adăuga Mesembria (Nesebar), reşedinţa uniunii aflându-se pentru scurtă vreme la Odessos, pentru ca mai apoi să o preia Tomisul. Tot în Tomis îşi avea sediul comandantul militar roman al coastei de vest a Pontului Euxin, mărturie a importanţei oraşului.
Pe plan politico-militar, secolele V-VII au adânci implicaţii în viaţa Tomisului; se derulează acum cavalcada greu de stabilit a popoarelor migratoare: hunii, cutrigurii, slavii, protobulgarii, care vor determina retragerea administraţiei bizantine din provincie pentru o bună perioadă de timp.
Tomisul va fi în această situaţie aproape distrus. Stăpânirea bizantină în Dobrogea se reinstaurează abia în 971 când împaratul Ivan Tzimiskes (969-976) desfiinţează ţaratul bulgar, iar ţinutul dintre Dunăre şi Marea Neagră este organizat într-o thema (unitate politico administrativă bizantină) numita Paristrion, cu capitala la Dorostolon (Silistra). În perioada bizantină, în sec. VIII-XII, oraşul va fi cunoscut şi sub numele de CONSTANTIANA sau CONSTANTIA, nume ce este luat, se pare, după denumirea unui cartier al Tomisului, sec.IV p.Chr. Denumirea acestui cartier s-a făcut după numele unor dinastii din familia imperială din sec. al IV-lea a.Chr.





miercuri, 30 ianuarie 2013

Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala Daciei romane, s-a ridicat la poalele Muntilor Retezat, în partea de sud-vest a Tarii Hategului de astazi. 
Colonia a fost întemeiata în primii ani dupa cucerirea Daciei, acest moment fiind marcat si prin baterea unei monede (sestertius) emisa de Roma, din ordinul Senatului, dedicata „celui mai bun principe”, împaratul Traian. 
Capitala, al carei territorium se întindea de la Tibiscum la Micia, se putea dezvolta în liniste, aparata fiind de castrele Tibiscum, Voislova, Micia si Bumbesti.
Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunare si facea legatura cu extremul nord al provinciei, la Porolissum. 
Orasul antic închidea o suprafata înconjurata de ziduri de aproximativ 32 ha. În inima orasului se intersectau cele doua drumuri principale, cardo maximus orientat nord-sud si decumanus maximus orientat est-vest, la întretaierea carora se afla principala constructie publica – Forul.
Dincolo de zidurile orasului pe o mare întindere, erau situate casele (villae), ateliere mestesugaresti (caramidari, sticlari,…), temple si alte constructii publice sau private. Tot în afara zidurilor se gaseau si cimitirele orasului (sepulcreta), la est si la vest de incinta. Populatia se putea ridica la 25.000-30.000 de oameni. 
Forul, cu o intrare monumentala, era centrul civic si politico-administrativ. Cuprindea o piata publica, o basilica, un tribunal, podiumul pe care stateau judecatorii si sub care a fost amenajat carcer, închisoarea. Pe latura basilicii se aflau mai multe încaperi ce constituiau birouri, precum si sedii ale diferitelor asociatii si corporatii, cum ar fi colegiul augustalilor. Pe centrul laturii era amplasata curia, sala de sedinte a consiliului local. Sub ea se deschid doua încaperi subterane boltite, care erau camerele de tezaur ale orasului. Imediat în dreapta ei se gaseste un amplu pasaj spre cel de al doilea for, care a fost ridicat mai târziu si care constituia centrul religios al Sarmizegetusei. 
(www.hunedoara.djc.ro)
 
 
 
 

vineri, 28 septembrie 2012

Cetatea dacică "Feţele Albe"


 Aşezarea de la Feţele Albe se află pe coasta de sud, a dealului Muncelului, despărţită fiind printr-o vale îngustă de înălţimea pe care se păstrează ruinele Sarmizegetusei Regia.

 Ea face parte din categoria aşezărilor de munte dacice, fiind ridicată pe terase protejate de ziduri din blocuri de calcar, construite în tehnica specifică tuturor fortificaţiilor dacice din munţii Orăştiei.

Aşezarea a fost distrusă în urma unui incendiu ce a avut loc în timpul luptelor desfăşurate în timpul celui de-al doilea război purtat de armatele romane (105-106 d.H.), care a pus capăt existenţei statului dac liber.

vineri, 27 iulie 2012

Podul lui Traian de la Drobeta Turnu Severin

Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porţile de Fier, în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin. Pentru mai mult de o sută de ani a fost cel mai lung pod construit vreodată.
Era lung de 1.135 m (albia Dunarii măsura în acea zonă aprox. 800 m), lat de 14,55 m şi înalt de 19 m (de la nivelul apei).
 La capete a fost construit câte un castru păzit de soldaţi, din care relicve se văd şi azi pe ambele maluri ale Dunării. Podul era susţinut de 20 de piloni construiţi din blocuri de piatră, cărămidă, mortar şi ciment "pozzolana" rezistent la apă (adus din zona vulcanului Vezuviu).
Podul a fost funcţional până prin 271-272 când a fost distrus de împăratul Aurelian care a retras trupele imperiale din Dacia. 20 de piloni au fost vizibili în anul 1856 când Dunărea a atins un record de debit scăzut.
În 1906 Comisia internaţională a Dunării a decis să distrugă 2 piloni pentru că obstrucţionau navigaţia. În 1932, mai existau sub apă 16 piloni. În prezent mai există 12 piloni restul fiind probabil duşi de ape.