Farul genovez din Constanţa

 Farul genovez din Constanţa este ridicat pe faleza oraşului. Construcţia a fost realizată în jurul anului 1300. 

 Era perioada când navele genoveze asigurau transportul diverselor mărfuri pe mare. Astfel de faruri au fost ridicate şi în alte oraşe de pe ţarmul Mării Negre din care putem aminti farul genovez din Sulina sau pe cel din Mangalia.

 Farul genovez din Constanţa, distrus de vreme şi intemperii, a fost restaurat între anii 1858 şi 1860. Restaurarea a fost încredinţată inginerului francez, de origine armeană, Artin Aslan.

La bază, soclul farului este un patrulater. Din acesta se înalţă construcţia propriu-zisă, de formă octogonală, ce se termină cu o platformă ce depăşeşte turnul şi este susţinută de mici contraforţi. Pe această platformă este amplasată o încăpere metalică, cu geamuri de jur împrejur, acoperită cu o cupolă metalică rotundă. Lumina farului era statică (farul nu era rotativ) dar reprezenta un punct de reper luminos pentru marinarii aflaţi în larg. Farul a funcţionat până în anul 1913. În anul 1948 a fost restaurat încă o dată şi de atunci constituie o atracţie turistică. Farul, cu o înălţime de 8 m.

Podul lui Traian de la Drobeta Turnu Severin

Podul lui Traian a fost un pod construit de Apolodor din Damasc, arhitectul Columnei, între primăvara anului 103 şi primăvara anului 105 pe Dunărea de Jos, la est de Porţile de Fier, în apropiere de oraşul Drobeta-Turnu Severin. Pentru mai mult de o sută de ani a fost cel mai lung pod construit vreodată.
Era lung de 1.135 m (albia Dunarii măsura în acea zonă aprox. 800 m), lat de 14,55 m şi înalt de 19 m (de la nivelul apei).

 La capete a fost construit câte un castru păzit de soldaţi, din care relicve se văd şi azi pe ambele maluri ale Dunării. Podul era susţinut de 20 de piloni construiţi din blocuri de piatră, cărămidă, mortar şi ciment "pozzolana" rezistent la apă (adus din zona vulcanului Vezuviu).

 

Podul a fost funcţional până prin 271-272 când a fost distrus de împăratul Aurelian care a retras trupele imperiale din Dacia. 20 de piloni au fost vizibili în anul 1856 când Dunărea a atins un record de debit scăzut.

În 1906 Comisia internaţională a Dunării a decis să distrugă 2 piloni pentru că obstrucţionau navigaţia. În 1932, mai existau sub apă 16 piloni. În prezent mai există 12 piloni restul fiind probabil duşi de ape.