Mânăstirea Dragomirna

Mănăstirea Dragomirna este un complex mănăstiresc fortificat din România, construit în perioada 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei  de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ea este situată în apropierea pădurii Dragomirna, la o distanță de 12 km nord de orașul Suceava. Biserica mănăstirii are hramul Pogorârea Sfântului Duh .

În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și locul pustiu Ungurașii. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a dăruit diacului Ilie Crimcovici (Ilie diiacu, fiul Crimcoae din Suceava) siliștea Ungurașii, aflată pe apa Sucevei. El a fost răsplătit pentru ajutorul credincios oferit domnitorului în lupta cu năvălitorii cazaci. Pe aceste locuri se așezaseră câțiva călugări care clădiseră un schit de lemn.

Anastasie Crimca a revenit la conducerea Bisericii Ortodoxe din Moldova mai întâi ca episcop de Roman (1606-1608) și apoi ca mitropolit al Moldovei, cu reședința în Suceava (1608-1617, 1619-1629). Însuflețit de dorința de a mări vechiul schit de lemn, Anastasie Crimca a zidit biserica mare a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul Pogorârea Sfântului Duh, una dintre cele mai de seama creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc. Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, ia datarea construcției se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609.

Autoritățile habsburgice au desființat majoritatea mănăstirilor ortodoxe din Bucovina în baza Ordonanței Imperiale din 19 Iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea (1780-1790), trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri. Din cele zece mănăstiri și 13 schituri existente în Bucovina în acea perioadă, au rămas numai trei mănăstiri (Putna, Sucevița și Dragormina), plus Biserica Sf. Gheorghe din Suceava ca metoc al Mănăstirii Dragomirna. Celor trei mănăstiri rămase li s-a impus un număr maxim de 25 de călugări, care urmau să-și continue activitatea monahală după noul statut al mănăstirilor.
La sfârșitul secolului al XVIII-lea (prin 1793), în biserica Mănăstirii Dragomirna s-a adus și montat catapeteasma lucrată în lemn și aurită (1613) a fostei mănăstiri Solca. Vechiul iconostas al Mănăstirii Dragomirna a fost dus în 1795 la Biserica Arbore, el aflându-se în prezent la Solca.

În partea de nord-vest a curții a fost construit în perioada 1843-1845 un nou corp de chilii. Din fostul corp se păstrează până astăzi doar temelia care se vede înaintea intrării în noul corp. De asemenea, tot atunci s-a supraînălțat cu un etaj turnul clopotniță. Clădirea egumeniei și paraclisul Sf. Nicolae au fost reparate în 1846.

"La Chilii" - Dobrota - Prahova

De la Ploiești mergem spre Urlați și mai departe spre Apostolache. După Urlati la aproximativ 15 km se i-a dreapta spre comuna Tătaru. Urmează o altă bifurcație, și tot spre dreapta spre Dobrota. Traversăm satul Dobrota pe drumul asfaltat. Pe partea dreapta în sensul de mers apar pereți stâncoși din calcar. Mergem mai departe, drumul se îngustează și urcă ușor până se termină asfaltul (aproximativ 5 km) unde după  ultima casă, drumul are aspectul unei alei și intră într-o pădure de foioase. Nu parcurgem prea mult, câteva sute de metri, până se termină asfaltul. Ajungem într-un loc deschis de unde se vede valea pe care vom continua să înaintăm de data asta fără mașină. Acolo unde se termină astfaltul este un mic pod.

În apropiere se află un izvor sulfuros care se varsă într-un mic lac. Locul este numit de unii localnici Baia și, spun ei, are proprietăți curative; vara multa lume vine aici și se îmbăiază în apa lacului, pentru diferite afecțiuni. 

De la terminarea asfaltului până la “Chilii” mai facem cam o jumătate de oră. Se ajunge lejer pe jos însă să nu fii plouat pentru că este foarte mult noroi.  Drumul intră din nou în pădure, dar pe o porțiune foarte scurtă. Imediat cum ieșim din pădure se observă câteva stânci înalte și interesante. După ce depășim prima stâncă și a doua stâncă, ne abatem spre dreapta, printre tufe de măceș și păducel, spre următoarea stâncă. Suntem la baza unui abrupt care are aspect de zid.

Pe perete se observă, o intrare și două geamuri în lateral (chilia) situate la aproximativ 4-5 metri deasupra unei brâne înguste. Urcăm pe această brână și numai cu echipament adecvat putem explora chilia în care cândva poate au locuit sihaștrii. Peste tot apar fosile, pietre cu scoici incorporate.

Coborâm înapoi spre pârâul Sărățelul, ajungem din nou la drumul pe care am urcat spre aceste locuri. De aici ne întoarcem în satul Dobrota.  

Piatra Craiului văzută din Moeciu