Cetatea de scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei este atestată documentar la 11 februarie 1388, ridicată în vremea domniei lui Petru I (1375 – 1391). Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a intervenit la rândul său în sistemul defensiv al cetăţii prin întărirea cu un zid de apărarea a primei intrări situată pe latura sudică a fortului.

 Incinta era prevăzută cu turnuri şi cu un şanţ ce o înconjura pe trei laturi. A patra latură, cea din nord, era apărată de o pantă abruptă naturală.

 În interiorul incintei erau dispuse toate clădirile necesare reşedinţei domnului şi curţii domneşti.

Zidurile exterioare, de o grosime ce ajunge până la aproape 4 m, au socluri puternic proeminente şi, în unele locuri, ating încă, în stare de ruină, 15 m înălţime deasupra fundului şanţului.
Şanţul de apărare are o lăţime de 30-40 m şi avea, probabil, iniţial, o adâncime de, aproximativ, 15 m

Accesul în cetate se făcea prin poarta situată în colţul de N-E la care conducea un pod, în parte mobil, sprijinit pe piloni de zidărie şi protejat de lucrări speciale.

 Cetatea de Scaun a Sucevei a avut o istorie nu numai bogata in evenimente si fapte de lupta, ci a insemnat adesea si principalul element de rezistenta al intregii Moldove impotriva celor ce doreau sa o supuna.

Cetatea dacică Costeşti-Cetăţuie

Cetatea de la Costeşti a fost folosită ca reşedinţă pentru regii geto-daci. Amplasată la intrarea în valea apei Grădiştea, centrul de la Costeşti a constituit principalul avanpost al capitalei dacice de la Grădiştea Muncelului

Fortificaţia cetăţii este alcătuită dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de cca. 6 - 8 m şi cu o înălţime de 2 - 2,50 m, care ocrotea partea superioară a dealului, platoul şi terasele.

 În partea de S-V, fortificaţia era întărită de un zid masiv, dotat cu turnuri, format din blocuri de piatră fasonată pe feţele exterioare, conectate între ele cu ajutorul unor bârne de lemn, interiorul fiind umplut cu pietre şi pământ, tip de zid apărător dacic numit murus dacicus. Zidul era lat de 3 m.

La aceste întărituri se mai adaugă şi o dublă palisadă care delimita platoul şi două turnuri de pază amplasate pe coasta nordică, un al 3-lea turn cu aceleaşi funcţii fiind găsit pe latura estică.

Pe platou se află ruinele a două turnuri-locuinţă, înălţate având la bază temelii de piatră şi în partea superioară cărămizi.

O scară somptuoasă, din piatră cu diferite forme, lată de 3 m, făcea legătura cu unul dintre aceste turnuri. Pe laturi scara avea jgheaburi pentru scurgerea apei, iar în faţă cu o poartă de lemn.

 Pe terasele care delimitau platoul au fost înălţate sanctuarele cetăţii, ale căror resturi constau din şiruri de discuri de piatră de calcar, apropiate celor de la Grădiştea Muncelului - Sarmizegetusa Regia.

Cetatea dacică de la Costeşti-Cetăţuie este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.

Complexul arhitectural de la Brebu

 

„Complexul arhitectural de la Brebu”, conceput ca loc de repaus al domnitorului, dar şi ca fortificaţie. El este alcătuit din casele domnesti, biserica, zidul de incintă şi turnul clopotniţă. Lucrările se pare că au debutat prin construcţia caselor domneşti şi a zidului de apărare, înălţarea bisericii începând cu primăvara lui 1641 şi încheindu-se în vara lui 1650. În orice caz întregul ansamblu arhitectural este terminat abia în 1690, în vremea lui C. Brâncoveanu (1688-1714).

Casa Domneasca are forma unui dreptunghi cu ziduri groase, special construite pentru a rezista unui asediu al cetăţii. La faţada principală s-au amenajat cinci mari încăperi ce comunică între ele, având la capătul din sud o sală mare cu ieşiri în curtea interioară. Sub încăperea de la intrarea din curte, o uşă dublă din stejar masiv duce în marile pivniţe ale caselor.
În prezent în casa domnească s-a organizat Muzeul de Istorie al secolului al XVII-lea, reprezentată de sigilii de boieri, inele sigilare, fotografii de portrete de ţărani şi pungi de bani, documente referitoare la extinderea domeniului feudal.

Intrarea în incinta întregului complex arhitectural se face pe sub clopotniţă, care a avut şi rolul de post de observaţie şi mijloc de apărare. Clopotniţa este o construcţie masivă din cărămidă aparentă, de o execuţie ireproşabilă, formată din patru nivele, totalizând înălţimea de 27 m.

Tot Matei Basarab din raţiuni politice şi gospodăreşti, puse de se construi o adevărată cetăţuie. Zidurile de incintă, ferestrele înguste din partea superioară, construcţiile din lemn ca nişte poduri peste încăperile pe care se sprijineau şi peste care circulau apărătorii cetăţuii şi alte elemente, demonstrează caracterul militar al zidurilor de incintă.

Biserica - construcţia bisericii a început în 1650. Bătrâneţea şi împrejurările tulburi de la sfârşitul domniei lui Matei Basarab, provocate de războiul cu Vasile Lupu şi de răscoala au împiedicat terminarea lucrărilor în timpul vieţii acestuia şi de aceea vor fi continuate de C. Brâncoveanu cu începere chiar din 1689. Naosul cu abside laterale poligonale în exterior şi circulare în interior; absida altarului are aceeaşi formă ca cele laterale, nişele proscamidiei şi a diaconiconului amenajate în grosimea remarcabilă a zidului de aproximativ 2 m, ceea ce dă monumentului soliditate şi aspect de cetăţuie.

Acoperişul susţine trei turle: cea principală cu 12 laturi, deasupra naosului şi două mai mici, hexagonale, peste partea estică a pronaosului, toate trei fiind rezemate pe o bază pătrată.

Complexul istoric de la Brebu este asemănător palatelor brâncoveneşti ce au avut nu numai rosturi gospodăreşti, cu pridvoare pentru odihnă, ci şi rosturi militare.

Închisoarea Doftana

Doftana este numele unei celebre închisori din România, situată în localitatea Telega, judeţul Prahova. Închisoarea Doftana a fost ridicata în anul 1895, din ordinul Regelui Carol I.

 Puscaria este singura din Romania amenajata dupa modelul belgian, cladirea avand mai multe aripi, iar fiecare corp este prevazut cu o curte interioara.

 Poveştile locale spun că în 1894, Regele Carol I a vrut să‑şi construiască o reşedinţă de vară, un castel. I s‑ar fi recomandat zona Telega deoarece, pe lângă condiţiile ambientale, dealuri line, păduri întinse şi apa Doftanei, există şi o climă stabilă, cu aer curat şi băi termale.

 Iniţial, Carol I a vrut să‑şi construiască reşedinţa aici, dar cum calul său şi‑a rupt piciorul, a renunţat, crezând că e semn rău.

În timp ce căuta un alt loc de construcţie, pe teritoriul comunei Telega, i‑ar fi ieşit în faţă fata unui sătean care i s‑a plâns că fusese violată de ocnaşii de la minele de sare din zonă. Impresionat de cele auzite, regele a dat dispoziţie ca toţi ocnaşii să fie duşi la închisoare şi să se construiască pentru ei un penitenciar, din care să nu poată evada.

De altfel, Penitenciarul Doftana chiar a avut renumele de „Bastilia“, fiindcă din 1897 şi până la desfiinţarea ei, la 1940, nimeni nu a reuşit să evadeze.

Ridicat pe un platou solid, în apropierea şoselei ce uneşte Telega de Câmpina, Muzeul Penitenciar Doftana se află la capătul unei uliţe, la aproximativ un kilometru de râul căruia îi poartă numele.

 Inchisoarea a fost construită cu cinci aripi, fiecare avănd propria curte interioară. Una dintre ele, numită zona H, a fost făcută pentru tortură, şi aici erau incarceraţi cei mai periculoşi dintre toţi deţinuţii. Dacă in celelalte aripi existau paturi şi mese, in zona H nu erau decăt o ţeavă metalică, de care erau legaţi oamenii in zeghe, şi un butoi pentru necesităţi in mijlocul celulei.

În total, închisoarea avea 365 de celule, de aceea se spunea „ziua şi celula“. Înghesuite într‑un spaţiu de doi pe doi metri, reci, întunecoase, încăperile aveau menirea de a dizolva din mintea celor închişi orice urmă de răzvrătire politică.

Celula lui Ceauşescu se află undeva pe la mijlocul coridorului. Cu mucegai pe la colţuri, cu uşa ieşită din balamale, nu se diferenţiază cu nimic faţă de celelalte.

 După ce, timp de 43 de ani, catastrofalul cutremur din 1940 a curmat însăşi menirea penitenciarului. Puternic avariat, a fost închis între anii 1940‑1950. Refăcut la ordinul conducerii de partid şi de stat, a devenit, în 1950, monument istoric, numindu‑se Muzeul Penitenciar Doftana.

 În timpul „Epocii de aur“ a fost loc de pelerinaj al comuniştilor şi cadru de festivităţi pentru organizaţiile de pionieri la înmânarea cravatei roşii şi a depunerii jurământului.

 In 1990, Ministerul de Interne a solicitat Consiliului Local Telega concesionarea inchisorii, pentru a o transforma intr-o arhiva, insa autoritatile locale au refuzat. După 1990, din lipsa fondurilor, acesta a fost părăsit.

Chilia lui Daniil Sihastrul - PUTNA, Suceava

Chilia lui Daniil Sihastrul este o grotă săpată într-o stâncă de pe valea pârâului Vițău, în care a viețuit ca pustnic Cuviosul Daniil Sihastrul. Ea se află la o distanță de circa 1 km de Mănăstirea Putna (județul Suceava). După cum spune tradiția, el a săpat cu dalta într-o stâncă înălțată deasupra văii Vițăului un paraclis, iar dedesubt se află un alt loc scobit în piatră, care îi slujea drept chilie.

Paraclisul are trei despărțituri (pronaos, naos și altar), o lungime de 9.25 metri și o înălțime de 2 metri. Între naos și altar se afla un mic iconostas, iar bolta a fost zugrăvită, fiind vizibile și astăzi urme de culori obținute din fierturi de plante. Într-o scobitură mică din peretele altarului era așezată o icoană. Pe peretele naosului, lângă fereastră, se află săpată o cruce și câteva slove care datează din anul 1499. Încăperea aflată sub paraclis era folosită de sihastru drept chilie, aici nevoindu-se zi de zi în post aspru, tăcere și rugăciuni neîncetate.

Tradiția spune că sihastrul Daniil a viețuit în aceste locuri timp de 20 de ani. Vestea despre acest evlavios sihastru s-a răspândit repede, iar Daniil a început să fie căutat de o mulțime de credincioși cărora le citea rugăciuni pentru izbăvirea de boli și suferințe, precum și de monahi ori pustnici din întreaga Moldovă care-i cereau îndemnuri și sfaturi duhovnicești.

În prezent, Chilia lui Daniil Sihastrul a deveniut un loc de pelerinaj, aici venind anual mii de turiști din țară și din străinătate