Mânăstirea Cetăţuia - Iaşi

Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi este o mănăstire ortodoxă de călugări, ctitorită în secolul al XVII-lea de voievodul Gheorghe Duca.

Aşezată pe un deal înalt şi râpos din partea de sud a Iaşului, de unde se poate vedea o frumoasa panoramă a oraşului, 

 Mănăstirea Cetăţuia domină peisajul prin silueta sa zveltă, străjuită de un turn impozant şi împrejmuită cu un zid de piatră măcinat de vreme.

Ea a fost construită de la început ca un complex fortificat medieval capabil să ofere domnitorului şi boierilor un reazem pentru o rezistenţă înarmată împotriva invadatorilor.

Aici a funcţionat o tiparniţă cu litere greceşti, adusă de la Veneţia. Ajunsă o ruină la sfârşitul secolului al XIX-lea, mănăstirea a fost restaurată în perioada interbelică la iniţiativa istoricului Nicolae Iorga.

Clădirea egumeniei a fost construită pe la 1670 pe latura sudică a incintei, lipită de curtină şi în apropiere de colţul sud-vestic. Aceasta este o construcţie de inspiraţie bizantină, cu ziduri groase de până la 1,40 m și cu ornamentaţii de inspiraţie gotică. Clădirea are numai un parter ridicat de la sol cu mai mult de 1 m și două rânduri de pivniţe boltite suprapuse, primul la nivelul terenului, iar al doilea în subteran.

Turnul clopotniţă a fost construit în anul 1670 în partea de sud a mănăstirii, având şi rolul de loc de intrare în mănăstire. El nu dispunea de metereze, având doar nişte găuri rotunde de ochire, cioplite în piatră, pentru tragerea cu puşca.

Pe clădirea turnului, desupra intrării, se află săpată în piatră stema Moldovei (un cap de bour, purtând o coroană pe coarne, şi între coarne o stea; în dreapta un soare, în stânga o lună, dedesubt o cruce) Această placă din piatră a fost distrusă în 1948, ea fiind reconstituită apoi după reproducerile fotografice şi amplasată la locul iniţial.

Cetatea de scaun a Sucevei

Cetatea de Scaun a Sucevei este atestată documentar la 11 februarie 1388, ridicată în vremea domniei lui Petru I (1375 – 1391). Alexandru cel Bun (1400 – 1432) a intervenit la rândul său în sistemul defensiv al cetăţii prin întărirea cu un zid de apărarea a primei intrări situată pe latura sudică a fortului.

 Incinta era prevăzută cu turnuri şi cu un şanţ ce o înconjura pe trei laturi. A patra latură, cea din nord, era apărată de o pantă abruptă naturală.

 În interiorul incintei erau dispuse toate clădirile necesare reşedinţei domnului şi curţii domneşti.

Zidurile exterioare, de o grosime ce ajunge până la aproape 4 m, au socluri puternic proeminente şi, în unele locuri, ating încă, în stare de ruină, 15 m înălţime deasupra fundului şanţului.
Şanţul de apărare are o lăţime de 30-40 m şi avea, probabil, iniţial, o adâncime de, aproximativ, 15 m

Accesul în cetate se făcea prin poarta situată în colţul de N-E la care conducea un pod, în parte mobil, sprijinit pe piloni de zidărie şi protejat de lucrări speciale.

 Cetatea de Scaun a Sucevei a avut o istorie nu numai bogata in evenimente si fapte de lupta, ci a insemnat adesea si principalul element de rezistenta al intregii Moldove impotriva celor ce doreau sa o supuna.

Cetatea dacică Costeşti-Cetăţuie

Cetatea de la Costeşti a fost folosită ca reşedinţă pentru regii geto-daci. Amplasată la intrarea în valea apei Grădiştea, centrul de la Costeşti a constituit principalul avanpost al capitalei dacice de la Grădiştea Muncelului

Fortificaţia cetăţii este alcătuită dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de cca. 6 - 8 m şi cu o înălţime de 2 - 2,50 m, care ocrotea partea superioară a dealului, platoul şi terasele.

 În partea de S-V, fortificaţia era întărită de un zid masiv, dotat cu turnuri, format din blocuri de piatră fasonată pe feţele exterioare, conectate între ele cu ajutorul unor bârne de lemn, interiorul fiind umplut cu pietre şi pământ, tip de zid apărător dacic numit murus dacicus. Zidul era lat de 3 m.

La aceste întărituri se mai adaugă şi o dublă palisadă care delimita platoul şi două turnuri de pază amplasate pe coasta nordică, un al 3-lea turn cu aceleaşi funcţii fiind găsit pe latura estică.

Pe platou se află ruinele a două turnuri-locuinţă, înălţate având la bază temelii de piatră şi în partea superioară cărămizi.

O scară somptuoasă, din piatră cu diferite forme, lată de 3 m, făcea legătura cu unul dintre aceste turnuri. Pe laturi scara avea jgheaburi pentru scurgerea apei, iar în faţă cu o poartă de lemn.

 Pe terasele care delimitau platoul au fost înălţate sanctuarele cetăţii, ale căror resturi constau din şiruri de discuri de piatră de calcar, apropiate celor de la Grădiştea Muncelului - Sarmizegetusa Regia.

Cetatea dacică de la Costeşti-Cetăţuie este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO.