luni, 3 octombrie 2011

Chilia lui Daniil Sihastrul - PUTNA, Suceava

Chilia lui Daniil Sihastrul este o grotă săpată într-o stâncă de pe valea pârâului Vițău, în care a viețuit ca pustnic Cuviosul Daniil Sihastrul. Ea se află la o distanță de circa 1 km de Mănăstirea Putna (județul Suceava). După cum spune tradiția, el a săpat cu dalta într-o stâncă înălțată deasupra văii Vițăului un paraclis, iar dedesubt se află un alt loc scobit în piatră, care îi slujea drept chilie.
Paraclisul are trei despărțituri (pronaos, naos și altar), o lungime de 9.25 metri și o înălțime de 2 metri. Între naos și altar se afla un mic iconostas, iar bolta a fost zugrăvită, fiind vizibile și astăzi urme de culori obținute din fierturi de plante. Într-o scobitură mică din peretele altarului era așezată o icoană. Pe peretele naosului, lângă fereastră, se află săpată o cruce și câteva slove care datează din anul 1499. Încăperea aflată sub paraclis era folosită de sihastru drept chilie, aici nevoindu-se zi de zi în post aspru, tăcere și rugăciuni neîncetate.
Tradiția spune că sihastrul Daniil a viețuit în aceste locuri timp de 20 de ani. Vestea despre acest evlavios sihastru s-a răspândit repede, iar Daniil a început să fie căutat de o mulțime de credincioși cărora le citea rugăciuni pentru izbăvirea de boli și suferințe, precum și de monahi ori pustnici din întreaga Moldovă care-i cereau îndemnuri și sfaturi duhovnicești.
În prezent, Chilia lui Daniil Sihastrul a deveniut un loc de pelerinaj, aici venind anual mii de turiști din țară și din străinătate